Stateam in fata lui.Ma uitam la el.Aproape ca il puteam mirosi.Cerul intins.
Pe el nu licarea nici o stea.Decat ceva mare.Ceva ce aproape ca imi facea cu ochiul.Ceva de la care am asteptat mereu un raspuns.Luna.
Si asteptand un raspuns nu vedeam cum anii terceau pe langa mine.Pe furisi.An dupa an,zi dupa zi.Si chiar cand credeam ca ultimul an va fi oprit si trait cu fiecarte clipa,ca luna se va dezvalui insfarsit,in timp ce ma uitam pe cer, a cazut.Nu imi putem crede ochilor.Cum de nu a raspuns? Ma uitam la ea cum cade.Incet,incet.Departe,departe.Pana a disparut.
Cum se poate asa ceva?
-Pai se poate!A raspuns in tot acest timp.Si cand a terminat de vorbit,a plecat.
M-am uitat in sus si un inger mic,cu o rochita albastra se uita la mine.La toti dintre noi, oamenii.
-Acesta nu este sfarsitul,este o incercare!Apoi a disparut.
Nu stiu daca si restul l-a vazu si auzit.Dar eu da.
Apoi m-am trezit.
No comments:
Post a Comment